Societatea contemporană are obligația de a
asigura cetățenilor ei dreptul la educație și integrare socială prin crearea și
susținerea unui sistem educațional capabil să asigure tuturor condițiile
necesare dezvoltării abilitărilor de viață adaptate în funcție de capacitățile
intelectuale și cognitive ale fiecărei persoane. Instituționalizarea copiilor
cu dizabilități sau a copiilor cu C.E.S. certificat nu s-a dovedit a fi
modalitatea ideală de a asigura educația și pregătirea profesională a acestora,
astfel că mare parte dintre cei diagnosticați au fost orientați spre
învățământul de masă, mai ales din nevoia asigurării unor condiții de educație
normală din punct de vedere emoțional. Astfel că școlile publice s-au trezit
puse în fața unor situații deloc ușoare pentru
cadrele didactice care nu au beneficiat de pregătire specializată în vederea
lucrului cu elevii cu cerințe speciale și aici avem în vedere elevii
diagnosticați cu tulburări de învățare, ADHD, Sindromul Down sau chiar
tulburări de spectru autist.
Un elev cu C.E.S. certificat, adică cu
cerințe educative speciale, are nevoie de atenție specială, de programe școlare
adaptate particularităților individuale caracteristice unei deficiențe sau unei
tulburări, de suportul specializat al unui profesor de sprijin, precum și de o intervenție
specifică, prin activități de recuperare specifice.
Studiile de specialitate oferă un inventar al
afecțiunilor pe baza cărora sunt stabilite diagnosticele și implicit determină
orientarea diagnosticaților către învățământul de masă.
·
Întârziere /
deficiență mintală / dificultăți severe de învățare
·
Deficiențe /
dizabilități mintale medii și ușoare / dificultăți de învățare
·
Deficiențe /
dizabilități / tulburări de limbaj
·
Deficiențe
fizice / motorii
·
Deficiențe
senzoriale (vizuale și auditive)
·
Tulburări
emoționale (afective) și de comportament (UNESCO,1995)
·
Supradotare
Când vorbim despre integrarea elevilor cu C.E.S. avem în vedere principiul egalității de șanse în realizarea accesului la
educație, dar și la participare socială prin integrarea socio-profesională de
după absolvirea învățământului obligatoriu. In vederea realizării unei
integrări eficiente, trebuie avute în vederea dezvoltarea la toți membrii
colectivității educaționale a unor valori actuale și de perspectivă ale integrării
societății democratice din lume și anume: acceptarea tuturor diferențelor; respectul
diversității; solidaritatea umană și mai
ales cu persoane diferite ; lupta împotriva excluderii și marginalizării; lupta
împotriva inegalității sociale.
Integrarea
este un proces complex și de durată, ce presupune educarea copiilor cu cerințe
speciale în școli publice alături de ceilalți copii, asigurarea unor servicii
minime de specialitate (consiliere școlară, asistență medicală și socială, terapie
educaționala etc.) în învățământul de masă, sprijinirea cadrelor didactice
nespecialiste în demersul lor de a proiecta și aplica programe adaptate,
crearea acelor programe adaptate care sa vizeze și diagnosticele stabilite
pentru elevii orientați spre învățământul de masă. De asemenea, integrare înseamnă și
încurajarea și cultivarea relațiilor de prietenie, de colaborare și de
comunicare între toți elevii unei clase sau ai unei școli în care învață elevii
speciali, înțelegerea și acceptarea diferențelor atât de către profesori și
elevi, dar și de către părinții elevilor normali.
Este necesară evidențierea diferențelor
dintre termenii integrare și incluziune. Integrarea elevilor cu
C.E.S. are în vedere includerea lor în școlile învățământului de masă, în
mediul social din care provin. Evoluția lor este supravegheată de cele mai
multe ori de către cadre didactice care nu au pregătirea necesară pentru a
lucra cu elevi cu cerințe speciale și care nu beneficiază de ajutorul unui
profesor de sprijin sau a unui psiholog școlar.
Atâta vreme cât nu se
constată o creștere a interacțiunilor între
elevii cu și fără dizabilități sau cu diferențe în învățare, putem considera că
nu este un proces de integrare școlară reală ci doar o integrarea fizică. Educația incluzivă
presupune un proces permanent de îmbunătățire a politicii instituției școlare, ce are ca scop valorificarea
optimă a resurselor umane și
materiale existente (cursuri de specializare, colaborare permanentă cu
C.J.R.A.E) pentru a susține
participarea la procesul de învățământ a tuturor elevilor din cadrul unei
comunități, în special a celor speciali,
astfel încât toți elevii să aibă șanse reale la integrare socio-profesională.
Copiii cu
C.E.S. prezintă deficienţe de învăţare, de atenţie, pentru care este necesară
adaptarea conţinuturilor învăţării la nivelul lor de percepţie şi asimilare. Tocmai de
aceea, trebuie adaptate şi metodele de lucru cu aceşti elevi, pentru a reuşi
integrarea lor deplină în colectivitatea şcolară şi implicit în colectivitatea
socială după parcurgerea perioadei de şcolaritate obligatorie.
Adaptarea
metodelor şi a stilului de predare nu este chiar uşoară, mai ales atunci când
există o clasă numeroasă (peste 20 de elevi) în care este integrat un singur
elev cu C.E.S. Dar nu putem nici să trecem cu vederea existenţa acestuia în
colectivul clasei, să-l ignorăm, pentru că altfel nu facem decât să-l
îndepărtăm tot mai mult. În fiecare oră, avem datoria de a găsi metodele şi
resursele necesare implicării acestuia în activităţile de predare-învăţare, în
aşa fel încât elevul cu C.E.S. să câştige încredere în forţele proprii, să
interacţioneaze mai bine cu restul colectivităţii.
În ultimii 10
ani, am lucrat cu elevi cu C.E.S. certificat integraţi în învăţământul de masă,
fapt care m-a determinat să găsesc metodele şi resursele necesare activizării
acestora în cadrul orelor de predare-învăţare, pornind de la realizarea
planificărilor adaptate, a testelor de evaluare iniţială sau progresivă cu
subiecte create special pentru aceştia, pană la activităţi, fişe de lucru şi
jocuri didactice adaptate pentru nivelul lor de înţelegere şi asimilare.
Pentru un elev
cu dificultăţi de învăţare sau concentrare este dificil să asimileze
informaţiile în limba maternă, cu atât mai mult într-o limbă străină. Elevii cu
C.E.S. certificat prezintă, de obicei,
dificultăţi de învăţare combinate de cele mai multe ori cu o capacitate redusă
de atenţie şi concentrare. În cazul elevilor cu C.E.S. trebuie insistat mai
mult pe „a putea să facă” decât pe „a şti să facă”, dar şi pe dezvoltarea de
deprinderi şi capacităţi şi mai puţin pe transmiterea de informaţii, mai ales
că de multe ori aceştia imită sau reproduc ceea ce văd şi aud. Din practica
cotidiană, am observat că mare parte dintre elevii cu C.E.S. pe care i-am avut
la clasă, au fost receptivi la acele activităţi de învățare care au fost bazate
pe jocuri, pe utilizarea imaginilor, utilizarea softurilor pentru învăţarea
pronunţiei fonetice. De asemenea, am încercat să creez materiale pentru fiecare
tematică din programă, planşe sau carduri în care cuvântul să fie însoţit automat
de imaginea pe care acesta o reprezintă. Astfel, elevul cu C.E.S. îşi poate
forma un vocabular minimal. Lipsa unui profesor de sprijin pentru activităţile
cu elevii cu C.E.S. se cunoaşte prin faptul că elevii nu ajung sa opereze cu
noțiunile achiziţionate decât într-o mică măsură şi asta pentru că nu se poate
lucra doar cu elevul în detrimentul celorlalți elevi din clasă, aşa cum acesta
nu trebuie neglijat în timpul activităţilor de predare – învăţare -
evaluare.
Astfel
se impune implicarea lor în diverse proiecte prin care să fie ajutați să-și
dezvolte abilitățile de viață necesare integrării lor în societate, chiar dacă
vorbim despre orele de limbi moderne (în cazul meu), a orelor de matematică,
limba română etc. Elevii cu C.E.S. au nevoie de încredere, de motivare pentru a
nu se simți abandonați, iar ajutorul trebuie să vină atât din partea
profesorilor, dar și din partea elevilor. De aceea, la fiecare oră de curs îi
încurajez pe elevii cu C.E.S. să participe la activități, pe măsura
posibilităților lor intelectuale. Astfel am obținut rezultate în măsura în care
unul dintre elevi, care la început nu era capabil să citească singur nici măcar
un cuvânt la franceză sau engleză, a reuşit în cei 4 ani de când lucrăm
împreună să citească, fără ajutorul meu, fraze scurte şi să repete corect după
model sunetele specifice celor două limbi moderne studiate. O altă elevă cu
C.E.S. (clasa a VIII-a) a devenit mai activă în cadrul orelor de limbi moderne,
prin faptul că a câştigat încredere în forţele proprii, ajungând un exemplu
pentru elevii „comozi” la învăţătură. Un succes este și faptul că unul dintre
elevii cu C.E.S. din clasa a VI-a lucrează intens la limba franceză despre care
spune că o iubește mai mult decât limba engleză. De altfel elevul este dotat cu
ureche muzicală fapt ce îl ajută să pronunțe mai bine sunetele limbii franceze,
în ciuda dificultăților de exprimare.
Am încercat de
fiecare dată să implic elevii cu C.E.S.
în toate activităţile extracurriculare şi extraşcolare (Eco Școala, campanii de
ecologizare, activități de tip handmade etc.) care au menirea de a-i ajuta
să-şi dezvolte creativitatea, îndemânarea, autonomia, comunicarea cu ceilalţi,
încrederea în forţele proprii. Eleva de clasa a VIII-a, diagnosticată cu
deficiență mentală – nivel ridicat, participă cu mare entuziasm la activităţi, în
special la cele care implică latura artistico- practică (a confecţionat braţări
ale prieteniei pe care le-am expediat şcolilor participante la un proiect multinațional eTwinning). De
altfel, am integrat-o în tot ce a insemnat activităţi extracurriculare şi
extraşcolare, în cadrul clubului de Quilling, eleva participând cu lucrări
proprii (mărţişoare, felicitări) la
diverse concursuri artistice din ţară. Nu există bucurie mai mare pentru un
elev cu cerinţe educaţionale speciale, decât bucuria reuşitei după efortul
depus.
Impreună cu
elevii clasei a VII- a (din colectivul clasei face parte și un elev cu C.E.S.
certificat) am derulat în anul școlar precedent un proiect al Salvati Copiii,
filiala Iași, proiect intitulat Gândește
în afara ...Stigmei. În urma derulării acestui proiect, am constatat cu
bucurie si cu satisfacție că toți elevii cu C.E.S. din școală de bucură de
respect din partea cadrelor didactice, a colegilor lor, că nu sunt
discriminați, că nu se simt marginalizați sau respinși. Toate aceste lucruri
demonstrează faptul că acești elevi sunt destul de puternici pentru a păși în
societate, pentru a porni cu curaj spre o formă superioră de educație specifică
nevoilor lor, că sunt pregătiți psihic pentru provocările lumii contemporane,
în măsura în care societatea are nevoie de serviciile lor.
BIBLIOGRAFIE:
1.
Boici,G. (1998) – Evaluarea copiilor cu
C.E.S. în perspectiva integrării, Ed. Timpul, Reșița.
2.
Verza E., Păun E.,
coord., Educaţia integrată a copiilor cu
handicap,Bucureşti, Asociaţia RENICO, UNICEF, 1998, p.14;
3.
Vrăsmaş E., Educaţia copiilor cu cerinţe educative
speciale, Bucureşti, Ed. Credis, 2007, p.38 – 41.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu