prof.
Samson Iulia
Şcoala
Gimnazială Oniceni, Suceava
W. Weber definea
managementul clasei astfel: „Setul de activităţi prin intermediul cărora
profesorul promovează comportamentul adecvat al elevului şi elimină
comportamentul inadecvat, dezvoltă relaţii interpersonale bune şi un climat
socio-emoţional pozitiv în clasă, stabileşte şi menţine o organizare eficientă
şi productivă a clasei”.
Managementul clasei de elevi cuprinde trei componente
primordiale: managementul conţinuturilor, managementul problemelor disciplinare
şi managementul relaţiilor interpersonale.
Studiile de specialitate demonstrează
că problemele disciplinare în clasă (în timpul orelor mai ales) au un impact
semnificativ asupra eficienţei şi calităţii predării şi învăţării. În aceste
condiţii, profesorii care se confruntă cu o indisciplină crescută nu sunt
capabili să planifice activităţi educaţionale de calitate.
Fiecare cadru didactic preocupat de organizarea eficientă a
conţinuturilor în cadrul orelor de specialitate va şti să managerieze cu succes
problemele disciplinare prin adoptarea unor metode şi atitudini corecte bazate
pe relaţii interpersonale corecte.
Fiecare cadru didactic are un stil propriu, bazat pe
personalitatea sa, la care se adaugă experienţa dobândită la catedră. Acest
stil poate varia de la unul foarte autoritar până la cel mai participativ sau
unul foarte permisiv.
Ca diriginte al unei clase de elevi, profesorul trebuie să fie
capabil să schimbe colectivul de elevi, mentalităţile acestora prin abordarea
unor activităţi moderne prin care să asigure reuşita demersului său managerial.
Încă de la preluarea unui colectiv nou, dirigintele
(managerul clasei de elevi) trebuie să dovedească abilităţi de comunicare, de
concentrare şi gândire logică. Trebuie să înţeleagă foarte bine sarcinile,
obiectivele, greutăţile, potenţialul întregului grup în ansamblul lui, dar şi
potenţialul fiecărui elev în parte, să-i motiveze pentru a-şi dezvolta personalitatea,
creativitatea, disponibilitatea de a participa la orice gen de acţiune
desfăşurată la nivelul colectivului şi nu numai.
Munca profesorului diriginte este complexă din acest punct de
vedere. La ora de specialitate, profesorul îşi creează mediul propice
desfăşurării activităţilor ( pe grupe, frontal sau individual) fără a ţine cont
tot timpul de afinităţi, simpatii, antipatii, etnie, convingeri religioase. În
timp ce dirigintele trebuie să ia în calcul toate aceste variabile, tocmai pentru
a închega colectivul, ştiut fiind faptul că un colectiv unit, închegat, în care
climatul este unul de respect, de colaborare, de comunicare, bună înţelegere îşi
pune amprenta pe bunul mers al activităţilor şcolare, extraşcolare şi
extracurriculare.
Îmbunătăţirea calităţii managementului clasei presupune o
serie de acţiuni şi manifestări prin intermediul cărora cele 2 părţi (diriginte
– elev) capătă încredere unul în celălalt, presupune cunoaşterea opiniilor,
nevoilor şi intereselor pe care fiecare elev le manifestă. De asemenea,
presupune găsirea acelor metode şi mijloace
prin care o sumă de individualităţi în formare să devină un tot unitar
(grupul clasei) fără însă a anula individul ca personalitate.
Relaţia diriginte – elev trebuie să fie una democratică.
Dirigintele joacă rol de îndrumător, consilier, organizator, participant şi
manager al procesului educaţional la nivelul unei clase de elevi, din această
perspectivă putând înlesni apariţia unor relaţii de comunicare, de colaborare
în interiorul colectivului.
Managementul
problemelor disciplinare se axează pe natura umană şi relaţiile/acţiunile pe
care le dezvoltă. Odată conştiente de rolul pe care îl poate juca integrarea
diversităţii umane în demersul educaţional, cadrele didactice pot îmbunătăţi
managementul clasei. Astfel au posibilitatea de a opta pentru un anumit stil de
management al clasei. Cadrele didactice ar trebui să folosească un stil asertiv
de comunicare şi de comportament, ba mai mult, ar trebui să conştientizeze în
ce măsură îşi doresc să integreze elevii într-o anumită activitate de
învăţare, într-un anumit context de
învăţare (formal sau non-formal) în deplină concordanţă cu regulamentele de
ordine interioară din şcoală sau regulamentul clasei(care de regulă se stabileşte împreună cu
colectivul de elevi la începutul anului şcolar). Disciplina nu se referă numai
la atitudinea şi comportamentul pe care le au
elevii în timpul orelor, ci şi la manifestările şi comportamentele din
timpul pauzelor, din timpul unor activităţi extraşcolare şi extracurriculare
care nu sunt atât de stricte în privinţa disciplinei.
Managementul eficient
al problemelor disciplinare se referă şi la controlul profesorului asupra
consecințelor demersului didactic în cadrul orelor de specialitate, dar şi la controlul
profesorului diriginte în timpul programului şcolar. După opiniile
specialiştilor componentele unui plan de manager al problemelor disciplinare ar
fi printre altele: recompensarea comportamentului responsabil, corectarea
comportamentului iresponsabil şi inadecvat, ignorarea, controlul consecvent,
mustrări verbale uşoare, aşezarea preferenţială în bănci etc. Personal,
consider ca toate acestea se pot realiza doar prin intermediul comunicării.
Problemele de disciplină şcolară pot fi
rezolvate fie individual ( discuţii profesor-elev), fie în grup, în funcţie de
natura problemei ce trebuie soluţionată. Pentru asemenea demers este nevoie în
primul rând de încredere reciprocă, de un climat deschis. Cu cât
încrederea reciprocă este mai
puternică, cu atât elevii vor deveni indivizi mai responsabili, îşi vor
dezvolta o personalitate puternică.
Până la urmă, managementul problemelor disciplinare se
referă la tehnicile necesare rezolvării problemelor de disciplină a clasei.
Managementul relaţiilor interpersonale
are ca obiect relaţia profesor-elev din perspectiva aptitudinile manageriale ale adultului de a
gestiona relaţiilor interpersonale pe care conducătorul de grup (profesorul
diriginte, în acest caz) le exercită în
raport cu elevii care alcătuiesc colectivul clasei.
Relaţia profesor - elev
este extrem de complexă şi are o importanţă mult mai mare decât i se acordă în
câmpul educaţional. Un contact pozitiv cu elevii favorizează procesul
instructiv – educativ, în timp ce o relaţie negativă profesor - elev poate
reprezenta un permanent factor de stres şi nemulţumire, poate provoca traume
unor elevi mai sensibili din punctul de
vedere al echilibrului lor moral şi psihic. Într-un mediu ostil, instabil, ei
vin cu teamă la şcoală, simţindu-se ameninţaţi.
Lipsa unui contact
direct şi afectiv între profesor şi colectivul de elev poate duce la o
insuficientă cunoaştere a personalităţii elevilor, în timp ce indiferenţa faţă
de personalitatea elevului ameninţă nevoile şi trebuinţele spirituale ale
acestuia, respectul faţă de sine, nevoia de răspuns afectiv a celor din jur.
În urmă cu doi ani am preluat o clasă a V-a care avea elevi
proveniţi din cinci sate diferite, de la cinci învăţători diferiţi, cadre
didactice pe care le cunoşteam foarte bine, al căror stil de educaţie îl
cunoşteam îndeajuns încât să am încredere că voi reuşi să formez un colectiv
unit, închegat, pe care să mă bazez în activitatea de zi cu zi. Încă de la prima întâlnire, la care au participat şi
părinţii, le-am prezentat elevilor regulamentul intern al şcolii, i-am invitat
să mediteze la un regulament al clasei, pe care să-l stabilim împreună şi le-am
prezentat „regulile” mele personale după care să se ghideze: grupul clasei este
un tot unitar, suntem toţi pentru unu şi unul pentru toţi; nu trăim într-o
cocină, ci într-o încăpere care pentru câteva ore pe zi devine „casa” noastră
şi implicit cartea noastră de vizită; ce stricăm - reparăm, plătim şi înlocuim;
utilizăm un vocabular civilizat fără să apelăm la regnul animal pentru a face diverse
comparaţii şi nici nu imităm animalele, atunci când ne simţim liberi şi
nesupravegheaţi. Părinţii au fost extrem de mulțumiți, ba mai mult fiecare a
încercat să-şi prezinte deschis propriul copil, cu bunele şi cu relele
personalităţii acestuia. Totul părea să fie „floare la ureche”. După plecarea
părinţilor, cum era prima zi de şcoală, i-am invitat să se cunoască, apoi să
aleagă cu cine să stea în bancă, lucru ce părea să fie extrem de uşor, datorită
faptului că era un număr par de elevi.
Prima zi de şcoală a însemnat şi
prima problemă, deoarece din clasă făcea parte şi un elev de etnie rromă, B.,
provenit dintr-o familie extrem de săracă, ce-şi câştiga existenţa cerşind pe
la casele oamenilor din satul de origine. Elevul era destul de tăcut şi din obişnuinţă,
probabil, s-a aşezat în ultima bancă. Nici un elev nu s-a aşezat cu el, astfel
încât am hotărât ca elevul rămas în picioare să se aşeze pe locul liber.
Următoarele două zile au fost oarecum liniştite, până când
mămica elevului „victimă” a cerut ca fiul ei să fie mutat cu un alt elev, pe
motiv că era prieten cu acesta din clasele mici şi că oricum a stat în bancă cu
elevul B. în clasele primare. Im momentul în care am pus problema schimbării,
unii elevi au sărit că nu vor să stea cu el, invocând diverse motive printre
care şi faptul că nu prea era prieten cu parfumurile şi că hainele îi miroseau
urât. Atunci am avut prima discuţie serioasă, ca de la adult la adult cu
elevii., stabilind ca primă regulă a convieţuirii împreună: comunicarea şi dialogul
sincer şi deschis. În urma discuţiilor purtate împreună, elevii au
conştientizat faptul că un copil este victima acţiunilor adulţilor, că nu este
vinovat pentru mediul în care creşte şi se dezvoltă, că familia nu ne-o alegem
şi mai ales că stă în puterea noastră să ne influenţăm viitorul pentru a depăşi
condiţia socială a părinţilor, fără însă a ne ruşina de aceştia. Astfel că,
apelând la diverse tehnici de „negociere” am stabilit că fiecare elev să stea
cu elevul rrom în bancă. Ba mai mult, am creat un fel de regulă – joc prin care
fiecare să stea cu fiecare până când se vor închega legăturile dintre ei şi vor
hotărî singuri cum să se stabilească în bancă, lucru care s-a perfectat cam pe
la jumătatea semestrului I. Elevul B. a reuşit să se integreze perfect în
colectiv, era respectuos cu profesorii, nu lipsea de la şcoală şi chiar a
reuşit să se comporte civilizat cu elevii din clasă, pe care l-a început,
datoriră atitudinii lor de respingere, îi înjura folosind cuvinte şi expresii
ce nu erau tocmai potrivite cu climatul educaţional. La trecerea în clasa
aVI-a, elevul B. nu a mai făcut parte din colectiv, fiind declarat repetent. Cu
toate că noul colectiv de elevi l-a adoptat imediat şi fără rezerve, elevul
rrom a abandonat şcoala tocmai pentru că nu mai era cu foştii lui colegi.
Pe lângă activităţile planificate în cadrul orelor de
dirigenţie, i-am invitat pe elevi să facă propuneri cu privire la problemele pe
care vor să le discutăm la sfârşitul fiecărei ore, i-am încurajat să apeleze
oricând au o problemă de suflet şi nu au cui să se confeseze.
Deşi pare greu de crezut, încă din prima zi au ştiut să
respecte regulile pe care singuri le-au hotărât, să păstreze o curăţenie
impecabilă în clasă( se luptă să păstreze statutul de cea mai curată sală de
clasă), să comunice între ei şi cu ceilalţi profesori. Au devenit mai ordonaţi
în clasă, în lucrul la clasă, în spaţiul propriu de acasă (lucru confirmat de
către părinţi).
Colectivul de elevi al cărui diriginte sunt este unul relativ
mic, dar cu probleme diverse, cu elevi proveniţi din acelaşi mediu social, doar
climatul familial fiind cel care îi diferenţiază.
Două dintre elevele cele mai bune din clasă provin din
familii dezmembrate, una dintre ele fiind abandonată de mamă la o vârstă foarte
fragedă. Tatăl a încercat să suplinească rolul mamei timp de un an de zile,
după care s-a mutat din oraşul în care locuiau în satul de baştină. Eleva a
schimbat colectivul de prieteni, casa,
însă stabilirea la casa bunicilor a fost un câștig pentru elevă, ca şi
dragostea de care este înconjurată. Acest fapt a maturizat-o înainte de vreme
şi deşi este o făptură mică de statură, a reuşit să se impună în faţa clasei,
devenind liderul de opinie al clasei.
Fiind un grup dinamic, poate fi cooptat cu uşurinţă în orice
gen de activitate şcolară, extraşcolară sau extracurriculară. Astfel la nivelul
clasei am dezvoltat numeroase proiecte: excursii, serbări şcolare, proiecte
tematice (orice eveniment intern sau internaţional devine subiect de activitate
ce poate dezvolta abilităţi, poate stimula creativitatea), cerc de quilling (cu
produsele de la acest cerc participăm la diverse concursuri). Anul acesta ne-am
propus să adunăm cât mai multe pet-uri care urâţesc mediul înconjurător într-un
proiect intitulat „Colectăm, Pământul
ajutăm!”, de asemenea să ajutăm din puţinul nostru sufletele chinuite ale unor
copii instituţionalizaţi prin donarea de jucării, rechizite, dulciuri în cadrul
campaniei „Voluntar de Crăciun” (organizat de o asociaţie umanitară din Vatra
Moldoviţei, Suceava). La toate aceste activităţi participăm împreună, elevi şi
diriginte, tocmai pentru că puterea exemplului este importantă.
Aş
minţi dacă aş afirma că este un colectiv perfect, mai ales că mi-am propus să
dezvolt caractere, să formez personalităţi, nu roboţei. Dar faptul că ne
consultăm de fiecare dată când organizăm o activitate, faptul că discutăm
deschis, că încercăm să rezolvăm cu calm orice situaţie conflictuală, derapaj
sau problemă de natură disciplinară, faptul că avem încredere unii în ceilalţi,
că elevii înţeleg să recunoască faptul că nu şi-au pregătit temele în loc să
încerce să-şi fure singuri căciula, este
un plus ce se observă în primul rând în cadrul activităţilor de predare –
învăţare, pe care elevii le tratează cu respect şi implicare.
Este destul de dificil să organizezi
şi să conduci întreaga activitate pe
care o presupune managementul colectivului de elevi, dar prin muncă şi dăruire
poţi să cultivi la elevi sentimentele şi virtuţile cele mai alese, poţi să
deschizi cale libera potenţialului creator al elevilor, sporind încrederea în
forţele lor. La vârsta dificilă a preadolescenţei este momentul prielnic pentru
modelarea lor în disciplina severă şi eficientă a muncii, prin formarea la
elevi a trăsăturilor de voinţă şi de caracter necesare vieţii viitoare.
Bibliografie
1.
Iucu,
R., Managementul şi gestiunea clasei de
elevi. Fundamente teoretico-metodologice, Ed. Polirom, Iaşi, 2000;
2.
Ionescu,
Mihaela - ,,Managementul clasei, un pas
mai departe. Învăţarea bazată pe proiect’’, colecţia ,,Şanse egale’’, Ed.
Humanitas, 2003
3.
Ulrich
, Cătălina - ,, Managementul clasei -
învăţare prin cooperare’’, colecţia Şanse egale, Ed. Corint, 2000
Notă: Material apărut în lucrarea "Umanismul mileniului III", vol.3 , pag. 134-144, şi prezentat la Simpozionul Naţional "Umanismul mileniului III", ediţia a IV, organizat de către Liceul Pedagogic "Spiru Haret" Buzău, decembrie 2012, secţiunea "Managementul clasei de elevi"
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu